Gabi Balint a trecut printr-o mare cumpănă a vieții în ultimele două săptămâni, fostul mare fotbalist fiind victima unui infarct care l-a trimis de două ori pe mesele de operații ale Spitalului Fundeni. Externat din spital, legenda care a adus Stelei cel mai mare succes al fotbalului românesc în 1986 a început să facă plimbările zilnice pe care medicii i le-au recomandat, iar ProSport l-a surprins pe marcatorul cu Argentina (1-1) de la Coppa del Mondo destul de preocupat.
La cei 56 de ani ai săi, Balint a trecut prin mai multe momente delicate în viața sa. Totuși, infarctul pe care a reușit să-l ducă pe picioare în urmă cu 12 zile i-a provocat cu siguranță cele mai mari emoții. După două operații reușite în urma cărora s-a ales cu trei stenturi, Balint a fost externat din spital recent.
Miercuri, Balint a fost surprins de ProSport în zona Aurel Vlaicu, alături de Luciana Pop, partenera sa de viață. Fostul fotbalist a discutat câteva minute la telefon, timp în care a rămas serios și a gesticulat discret. După ce a „ascuns” telefonul în buzunar, iubita sa a început un monolog care nu i-a smuls lui Balint niciun zâmbet. Ba mai mult, femeia părea destul de nervoasă, gesturile sale fiind largi și energice. Într-un final, cei doi au intrat în sediul unei bănci pentru a rezolva unele probleme de ordin financiar.
Oricum, este clar că Balint se află într-o formă bună și ascultă sfaturile medicilor, care i-au transmis că în această perioadă mișcarea este unul din lucrurile pe care nu trebuie să le omită din programul său zilnic. În plus, fostul sportiv trebuie să urmeze un regim strict, pentru a se asigura că problemele cardiace nu vor reveni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER